Desi parea un om obisnuit, El a rostit cele mai surprinzatoare cuvinte: ca El este fiul lui Dumnezeu. Si lumea L-a crezut si au fost oameni care L-au urmat pe drumurile pe care El le strabatea neobosit, facând minuni dar mai ales vindecând boli trupesti si sufletesti.
Evanghelia marturisteste ca, desi provenea dintr-o clasa sociala cu o stare materiala modesta dar cu avantajul educatiei scolii iudaice, acest Om a rasturnat bazele întregii filozofii de pâna atunci iar vocea Sa de fiinta simpla, adesea dispretuita, a depasit glasul tuturor împaratilor lumii. Vorbind, Iisus stia ca se adreseaza oamenilor educati în spiritul acelor vremuri, muncind din greu pentru hrana familiei si putin sau deloc preocupati de filozofia vietii. Dorind sa se faca înteles de catre cei carora le vorbea, Iisus folosea metafore si comparatii cu obiecte si cu situatii din viata lor, din activitatea zilnica, din lumea pe care ei o cunosteau si o întelegeau.
“Pe când umbla pe lânga Marea Galilei, [Iisus] a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, caci erau pescari (IV.18). Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (IV.19). Folosind metafora “pescari de oameni”, Iisus le-a vorbit celor doi frati pe limba lor, într-un registru familiar deoarece ei stiau bine ce înseamna a fi pescar si ce lucru bun este a fi priceput în mânuirea navodului.
Dupa ce a strabatut toata Galileea, Hristos “S-a suit în munte” (V.1) si le-a predicat ucenicilor Sai cele noua Fericiri apoi le-a spus:”Voi sunteti sarea pamântului; daca sarea se va strica cu ce se va sara? De nimic nu mai e buna decât sa fie aruncata afara si calcata în picioare de oameni” (V.13). Prin aceasta formulare metaforica, Iisus le-a prezentat ucenicilor Sai valoarea misiunii pentru care au fost chemati. Sarea a fost dintodeauna un ingredient de mare importanta în hrana trupeasca a oamenilor, fapt pe care ucenicii îl cunosteau si ei foarte bine.
Metafora “sarea pamântului” da amploare însarcinarii pe care trebuiau s-o îndeplineasca, incluzând tot ce este viu si se hraneste cu hrana trupeasca. Explicatia pe care Iisus o da spunând ca “daca sarea se va strica…de nimic nu mai e buna” are darul de a dimensiona valoarea misiunii lor si responsabilitatea ce le revine de a fi o “sare buna” caci astfel “cu ce se va sara pamântul?”, cu ce hrana se va mai mentine trupul viu al pamântului? Remarcam încarcatura de semnificatii a acestei metafore prezentata sub forma de întrebare retorica, având menirea de a-I face pe ucenici sa reflecteze si sa se simta profund responsabili de îndeplinirea misiunii care li se încredinta.
Apoi, Iisus a continuat sa le vorbeasca ucenicilor prezentându-le, metaforic, nivelul evaluat si abstract al misiunii lor:”Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe vârf de munte sa se ascunda (V.14). Nici nu aprind faclia si o pun sub obroc, ci în sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa” (V.15). Asadar, ucenicii erau chemati sa aduca lumnina credintei, sa arate si sa explice oamenilor rostul lor pe pamânt si sa poarte faclia întelepciunii si a evlaviei astfel încât, prin exemplul personal, lumea “sa vada faptele voastre cele bune’’ (V.16), pentru ca sa le urmeze.
Nota:Cititi articolul complet facand click pe textul de mai jos (Citeste mai departe >>)
Renuntarea la pacat este prezentata de Iisus printr-o metafora ce face apel, în cel mai înalt grad, la vointa omului si la suferinta renuntarii pe care, de altfel, El o întelegea cum nu se poate mai bine:”Iar daca ochiul tau cel drept te sminteste pe tine, scoate-l si arunca-l de la tine, caci mai de folos îti este sa piara unul din madularele tale, decât tot trupul tau sa fie aruncat în gheena” (V.29).
Rabdarea si demnitatea în suferinta, detasarea de omul rau si nedrept si impunerea respectului fata de conditia umana sunt exprimate de Iisus în metafore pe care oricine din acele vremuri le putea întelege:”Cui te loveste peste obrazul drept, întoarce-l si pe celalalt” (V.39) si “Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, da-i si camasa” (V.40).
Învatându-si ucenicii sa-I iubeasca si pe vrajmasi, Iisus face o comparatie exprimata sub forma de interogatie retorica:”Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru?” (V.46)
Propovaduind discretia în actul milosteniei, Mântuitorul spune “sa nu stie stânga ta ce face dreapta ta” (VI.3). Astfel Iisus personifica prin aceasta metafora, mâna stânga cu care, prin traditie, se ia si mâna dreapta cu care se da.Discretia în rugaciune si în post, discretia si gândul curat sunt marile valori crestine asupra carora Iisus insista facând comparatie cu oameni cunoscuti din societatea vremii: "Iar când va rugati nu fiti ca fatarnicii carora le place..sa se arate oamenilor” (VI.5), “Când postiti nu fiti tristi ca fatarnicii” (VI.16).
“Adunati-va comori în cer” (VI.20), “Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (VI.21) spune Iisus însuflându-le ucenicilor ideea ca ceea ce oamenii pretuiesc mai mult pe pamânt-comoara fiecaruia- le domina sufletul si simtirea si le determina un comportament anume.
Insistând pe valorile spirituale si pe credinta marcanta ca “sufletul este mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea’’ (VI.25), Hristos face doua comparatii pline de candoare si gingasie care nu puteau fi ignorate de nici unul dintre ucenici: “Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele?” (VI.26); “Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti? Luati seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc, nici nu torc” (VI.28); ”Si va spun voua ca nici Solomon, în toata maretia lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia” (VI.29).
Dupa ce a sfârsit de predicat pe munte, Iisus vorbeste despre judecata semenilor spunând “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si bârna din ochiul tau nu o iei în seama?” (VII.3). Aceste doua metafore puse în paralel evoca fragilitatea paiului, a micilor greseli omenesti, în comparatie cu bârna, cu marile pacate ce lezeaza creatia divina, în acelasi timp este pusa în discutie si intransigenta de care suntem tentati sa dam dovada fata de greselile altora si îngaduinta fata de propriile noastre greseli.
“…Nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor” (VII.6) spune Iisus dorind sa trezeasca la ucenici constiinta valorii cuvintelor sfinte care nu trebuiesc spuse la întâmplare, oricui ci doar celor care, la rândul lor, le pot întelege si pretui. Margaritarul este numele pietrei pretioase slefuite îndelung de scoicile de perle dar si numele unei gingase flori albe cu parfum proaspat de primavara si astfel, metafora aceasta uneste valorile materiale cu cele spirituale într-o expresie extrem de vie.
Prin metafora “portii celei strâmte”, Iisus spune ca lucrurile bune si folositoare se obtin cu stradanie, cu efort si umilinta; „poarta cea strâmta”, care duce spre calea cea buna, nu-i atrage pe multi, putini sunt cei capabili si hotarâti sa faca sacrificii pentru a merge pe calea cea buna. “Intrati prin poarta cea strâmta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla” (VII.13).
Comparatia între oameni si pomi putea fi usor înteleasa de lumea acelui timp si Iisus a folosit-o pentru a transmite învatatura conform careia oamenii buni înfaptuiesc lucruri bune asa cum pomii buni fac roade bune. “De aceea, dupa roadele lor îi veti cunoaste” (VII.20).
Trimitându-i sa propovaduiasca împaratia cerurilor si sa-i tamaduiasca pe cei neputinciosi, Hristos i-a avertizat pe ucenici în legatura cu rautatea unora si le-a prezentat primejdia printr-o comparatie evocatoare cu lumea pastoreasca; ”Iata, Eu va trimit pe voi ca pe niste oi în mijlocul lupilor”(X.16). Aceasta comparatie dezvaluie întreaga dimensiune a pericolelor la care urmau sa se expuna ucenicii.
Pentru a scapa de amenintari, Iisus i-a învatat sa se apere folosind, de asemenea, comparatii cu lumea animala înconjuratoare: ”fiti întelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii” (X.16). Asigurându-i ca Tatal ceresc îi are în paza si nu au motiv sa se teama “de cei ce ucid trupul” (X.28), Iisus le spune ucenicilor ca “La voi însa si perii capului, toti sunt numarati” (X.30) garantându-le, în felul acesta, ca nici cea mai mica primejdie nu se va apropia de ei.
Când fariseii L-au învinuit pentru ca a vindecat sâmbata, Iisus a raspuns comparând responsabilitatea civica si umana cu responsabilitatea pastorului: “care va avea o oaie si, de va cadea ea sâmbata în groapa, nu o va apuca si o va scoate?” (XII.11), "Cu cât se deosebeste omul de oaie? De aceea se cade a face bine sâmbata” (XII.12).
Raspunzând carturarilor si fariseilor care cereau semn, Iisus le spune: “Ca precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi Fiul Omului în inima pamântului trei zile si trei nopti” (XII.40). Remarcam ca registrul acestei comparatii este diferit de cel al celorlalte comparatii adresate oamenilor simpli.Carturarii cunosteau întâmplarea lui Iona înghitit de balena si puteau întelege cum a supravietuit acesta în pântecele cetaceului. Explicatiile care li se dau în continuare sunt mult mai abstracte si ele se tes în jurul concluziei “iata aici este mai mult decât Iona” (XII.41).
Din corabia trasa la malul marii, Iisus le-a vorbit multimilor de oameni care stateau pe târm spunându-le pilda semanatorului care a iesit sa semene: “Si pe când semana, unele seminte au cazut lânga drum si au venit pasarile si le-au mâncat (XIII.4), altele au cazut pe loc pietros unde n-aveau pamânt mult, si îndata au rasarit, ca n-aveau pamânt adânc (XII.5); Iar când s-a ivit soarele s-au palit de arsita si, neavând radacina, s-au uscat (XIII.6), altele au cazut între spini, dar spinii au crescut si le-au înabusit (XIII.7), altele au cazut pe pamânt bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci” (XIII.8). Prin metafora acestei pilde, Iisus a dorit sa-i faca pe oameni sa înteleaga ca samânta cuvântului folositor rodeste doar în ogorul bun, adica în sufletul deschis gata sa primeasca grauntele binecuvântate. De altfel, la nedumerirea ucenicilor, Iisus talmaceste El însusi sensul pildei semanatorului.
O alta pilda prezentata metaforic, în acelasi registru al limbajului agricultorilor este pilda neghinei: “Lasati sa creasca împreuna si grâul si neghina…si la vremea secerisului…pliviti întâi neghina si legati-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunati-l în jitnita mea” (XIII.30). Neghina sunt faptele si vorbele rele, pe când grâul reprezinta lucrurile bune si folositoare care coexista în lume si care se separa abia la sfârsit, în momentul secerisului, al judecatii ce va sa vina.
Conceptul de împaratie a cerurilor a fost explicat oamenilor de Iisus, printr-o serie de comparatii alese din domenii diverse, astfel:
- în cadrul preocuparilor agrare:”Împaratia cerurilor este asemenea grauntelui de mustar, pe care luându-l, omul l-a semanat în tarina sa (XIII.31) si care este mai mic decât toate semintele; când a crescut este mai mare decât toate legumele si se face pom, încât vin pasarile cerului si se salasluiesc în ramurile lui” (XIII.32);
- Iisus nu a neglijat nici comparatia cu activitatea zilnica si obisnuita a femeilor care se îngrijeau de pâinea familiei: ” Asemenea este împaratia cerurilor aluatului pe care , luându-l o femeie l-a ascuns în trei masuri de faina, pâna ce s-a dospit toata”(XIII.33)
- seria comparatiilor prin care Iisus a explicat conceputul de împaratie a cerurilor face apel chiar la slabiciuni omenesti cum ar fi interesul pentru comorile ascunse sau pentru pietrele pretioase apreciate atât pentru frumusetea lor cât si pentru valoarea lor materiala: "Asemenea este împaratia cerurilor cu o comoara ascunsa în tarina pe care, gasind-o un om, a ascuns-o, si de bucuria ei se duce si vinde tot ce are si cumpara tarina aceea (XIII.44). Iarasi este asemenea împaratia cerurilor cu un negustor care cauta margaritare bune (XIII .45), si aflând un margaritar de mult pret, s-a dus, a vândut toate câte avea si l-a cumparat” (XIII.46).
- nu putea lipsi din grija Mântuitorului de a transmite oamenilor cât mai bine întelesul conceptului de împaratie a cerurilor, o comparatie desprinsa din viata pescarilor: “Asemenea este iarasi împaratia cerurilor cu un navod aruncat în mare si care aduna tot felul de pesti (XIII.47); Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal si sezând, au ales, în vase pe cei buni, iar pe cei rai i-au aruncat în mare” (XIII.48).
La insistentele femeii cananeence, care îi cerea sa-I vindece fiica, Iisus i-a raspuns cu metafora: ”Nu este bine sa iei pâinea copiilor si s-o arunci câinilor” (XIV.26) prin care voia sa spuna ca lucrurile valoroase se acorda doar oamenilor pretuiti si nu oricui,la întâmplare.
Dupa ce i-a certat pe fariseii care cereau “semn din cer” (XVI.1), Iisus le-a spus ucenicilor sai: ”Luati aminte si feriti-va de aluatul fariseilor si al saducheilor” (XVI.6), metafora prin care le-a cerut sa se fereasca de invatatura vicleana a acestora.
Dorind sa-i faca pe ucenici sa înteleaga cât de greu poate intra un bogat în împaratia cerurilor, Iisus a comparat acest fapt cu trecerea unei camile prin urechile acului: “Si iarasi zic voua ca mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului decât sa între un bogat în împaratia lui Dumnezeu” (XIX.24).
Pilda celor doi fii trimisi de tata sa lucreze via subliniaza ideea ca doar faptele bune, nu vorbele desarte, dau masura credintei si a iubirii si doar ele, faptele, sunt cele care trebuiesc luate în consideratie: “Si ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astazi si lucreaza la via mea (XX.28). Iar el, raspunzând, a zis: Ma duc, Doamne, si nu s-a dus (XXI.29).Mergând la al doilea, i-a zis tot asa: acesta, raspunzând, a zis: Nu vreau, apoi, caindu-se, s-a dus (XXI.30). Care dintre acestia doi a facut voia Tatalui?” (XXI.31).
Întrebarea retorica cu care se sfârseste larga metafora prin care se prezinta Tatal ceresc sugerat de tatal terestru, în relatie cu fii sai, îl invita pe fiecare dintre ascultatorii lui Iisus la meditatie, la punerea în balanta a vorbelor si a faptelor si la cautarea echilibrului dintre acestea.
În timpul vietii sale pe Pamânt, Mântuitorul Iisus Hristos a dorit nespus de mult sa-I faca pe oameni sa înteleaga cât mai bine conceptul, ideea de împaratie a cerurilor; de aceea, neobosit, el aducea mereu în discutie acest subiect, oferind noi si noi comparatii si metafore, menite sa-i faca pe oamenii din diferitele categorii sociale sa înteleaga si sa accepte.
Astfel, El spune: “împaratia cerurilor se va asemana cu zece fecioare care, luând candelele lor, au iesit în întâmpinarea mirelui” (XXV.1). Comparatia aceasta face apel la un obicei din partea locului, obicei care cerea ca tânara ce urma sa se casatoreasca sa-si astepte mirele cu lumina daca acesta, venind de departe, ajungea în toiul noptii. Prin aceasta comparatie, Iisus se adreseaza tinerilor, categorie sociala care este si ea chemata sa doreasca a ajunge în împaratia cerurilor.
Iisus stia ca puterile oamenilor sunt diferite, ca gradul lor de responsabilitate si implicare difera de la om la om. De aceea El continua explicând conceptul de împaratie a cerurilor cu urmatoarea comparatie.”Si mai este un om care,plecând departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mâna avutia sa (XXV.14). Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul,fiecaruia dupa puterea lui, si a plecat” (XXV.15). Datoria fiecaruia era sa pastreze cu grija si sa înmulteasca bunurile primite, dar fiecare a procedat conform gradului de responsabilitate si de implicare de care a putut sa dea dovada.
Stiind ce urmeaza sa I se întâmple în noaptea tradarii, Iisus Omul S-a rugat Tatalui Ceresc spunând:”Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la mine paharul acesta. Însa nu precum voiesc Eu ci precum Tu voiesti” (XXVI.39). Apoi, la a doua rugaciune din noapte, El repeta: “Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta” (XXVI.42). Metafora paharului patimirii este arhetipul metaforei suferintei si al durerilor, în special, cu conotatie sufleteasca.
Încercând o concluzie, vom sublinia ca învataturile Domnului nostru Iisus Hristos au drept scop dezlegarea oamenilor din catusele pacatului, eliberarea lor de greseli si de ispite si îndreptarea lor pe calea virtutilor crestinesti în vederea dobândirii împaratiei cerurilor. Învataturile Sale sunt adresate tuturor categoriilor sociale si, de aceea, Iisus a folosit registre lingvistice variate, în functie de experienta de viata si de capacitatea de întelegere a fiecaruia.
Metafora si comparatia sunt procedeele lingvistice cele mai frecvent folosite de Iisus si suntem uimiti de plasticitatea lor, de forta lor evocatoare, de profunzimea si acuratetea acestora.
Prin prospetimea lor, imaginile create cu ajutorul metaforelor si comparatiilor utilizate raman în mintea dar mai ales în sufletul celui care, depunând un mic efort, doreste sa le înteleaga.
Pr. prof. Ionita Nicolae