4 octombrie 2013

Campioni ai Campionatului Intercultural de Fotbal 2013



                                                  Bucuria victoriei


Între formele culturii,încă din vechime,se numără și sportul,prin el urmărindu-se recreația,distracția,asigurarea sănătății și sporirea vitalității.Rolul instructiv și educativ al sportului a fost cunoscut încă din antichitate.Cu prilejul diverselor întreceri sportive,grecii oricât de divizați sau îndepărtați ar fi fost,uitau dușmăniile și distanțele.

Bunătatea inimii și frumusețea trupului sunt un reflex al bunătății și frumuseții divine,spunea Platon.
În lumea în care trăim sportul este expresia unei nevoi,răspunde unei trebuințe sufletești,îndeplinește o ,,importantă funcțiune compensatorie”(Tudor Vianu).
Biserica creștină admite jocurile sportive,recreative,dar numai în limitele moralității,în scopul sănătății,acceptă jocurile decente,educative.Atâta timp cât acestea cultivă prietenia,solidaritatea,sporește calitativ și cantitativ bucuriile curate și plăcerile nevinovate,este benefic.

Goethe spunea în acest sens” sportul nu întărește numai corpul și-l menține tânăr,ci încurajează și întărește sufletul și spiritul în contra oricărei moleșiri”.
Acesta este motivul pentru care am înființat aceasta echipă de fotbal,alcătuită din tinerii noștri talentați.Au înțeles aceste gânduri și au pus mult suflet,perseverență și seriozitate în ceea ce au început.

Astfel echipa parohiei noastre intitulată Athletico Tamisa a câștigat cupa campionatului intercultural  din Castellon în fața unei echipe columbiene,devenind prima echipă românească din această zonă ce a câștigat o astfel de cupă.

Un rol deosebit în realizarea acestei performanțe l-au avut domnii Dunca Andrei-managerul echipei și Cătălin Ciprian Preda-antrenorul ei.
De asemenea trofeul pentru cel mai bun golgheter al sezonului a fost înmânat tot unui jucător al echipei noastre Fernando Costache.

Băieții noștri au avut parte și de o galerie pe măsură,emoțiile fiind trăite la maxim și în tribune de soțiile,prietenele,copiii,rudele și prietenii lor.

Îi felicităm pe campioni și îi îndemnăm să facă din sport un mijloc de înălțare a omului,o victorie a spiritului asupra materiei,un semn și un triumf al culturii,al educației și al tinereții.

                                            Pr.Nicolae Ioniță-Parohia”Sfântul Nicolae”-Castellon