2 octombrie 2011

Cugetări despre credință


“Credința este forța vieții,cunoașterea sensului acesteia”(L.N.Tolstoi)
"Credința este ca și corabia lui Columb: te duce spre pământuri no.” (W.Menzel)
“Un grăunte de credință și o picătură de iubire valorează mai mult decât întrega știință.” (A.Franke)
“Rațiunea te face om,credința te face creștin. Rațiunea ne duce până la granița imposibilului,credința ne trece dincolo,în Dumnezeu”.(H.D.Lacordaire)
“Caută și păstrează mereu o bucată  de cer deasupra vieții tale”.(M.Proust)
“În fapte se arată credința.Credință fără fapte nu există”. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
 “Cred,Doamne,ajută necredinței mele!” (  Sfânta Scriptură)


Pr.Dr. Nicolae Ioniță

Sfânta Cuvioasa Paraschiva – 14 Octombrie


Sărbătorile sunt zile de aducere aminte și de cinstire a persoanelor și evenimentelor sfinte din istoria mântuirii, având rol pedagogic, instructiv și educativ pentru credincioși.

Astfel, Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri cum mai este cunoscută, face parte din această diademă a aleșilor lui Dumnezeu.

Numele sfintei vine din limba greacă și înseamnă  "pregătire" ,  "pregătire pentru sărbătoare" .

S-a născut în Epivat ( astăzi Selim Pașa ) pe țărmul Mării Marmara. La vârsta de zece ani era marcată de cuvântul  evanghelic : "Cine va voi să vină după  Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea Sa și să-mi urmeze Mie" încât a plecat în adâncul pustiei,unde s-a dăruit postului și rugăciunii fiind urmărită de grija pentru suflet.

S-a întors la Constantinopol unde a și murit, trupul ei plin de mireasmă fiind descoperit a fost așezat cu cinste în Biserica Sfinții Apostoli din Epivat. Vestea despre minunile săvârșite s-au răspândit în toată Peninsula Balcanică.

În timpul domnitorului Vasile Lupu,la 1641,moaștele sfintei au fost aduse la Iași și așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi cu mare alai. După incendiul din 1888, când sfintele moaște au rămas neatinse,fapt consemnat în procesele verbale din 28 decembrie,acestea au fost așezate în catedrala mitropolitană.

Pentru viața aleasă și faptele sale minunate este numită "lauda Moldovei" , "leacul durerii" , "ocrotitoare neobosită" . În fiecare an mulțime de credincioși merg în pelerinaj la Iași, de ziua sfintei , ca semn al dragostei și al evlaviei față de aceasta.

Bătrâni mai sprinteni sau mai greoi, tineri mai liniștiți ori mai zvăpăiați, bărbați, femei, copii, cu toții devin parcă alții după ce intră în catedrală. Gânduri, griji, suferințe par a se transforma toate într-o diafană speranță și într-o placută nerăbdare,un dor de a mai vorbi câteva clipe cu Sfânta Parascheva. Sărbătoarea cuvioasei este una a tinereții și a bucuriei, pelerinajul credincioșilor devenind o călătorie în taina sfințeniei, o școală a credinței. Cei copleșiți de necazuri găsesc mângâiere, cei învăluiți de suferințe, alinare, cei slabi, tărie.

Să-i cinstim așadar pe sfinți, imitându-i.


                                Pr.Dr. Nicolae Ioniță

Plasticitatea si profunzimea procedeelor lingvistice folosite de Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie dupa Matei

Iisus a trait  într-o perioada bine determinata istoric si anume sub domnia împaratului roman Augustus - (Caius Julius Caesar Octavianus Augustus), 63 î.d.Hr. - 14  d. Hr. – si cea a împaratului Tiberius – (Tiberius Julius Caesar), 42  i.d.Hr.-37 d.Hr. Existenta lui Iisus este un fapt incontestabil: concetatenii sai L-au cunoscut lucrând în atelierul de tâmplarie al tatalui sau, contemporanii L-au zarit mergând pe drumurile care exista astazi, iar apropiatii L-au vazut mâncând pâine, masline si peste sau dormind, frânt de oboseala, întins pe o rogojina.


Desi parea un om obisnuit, El a rostit cele mai surprinzatoare cuvinte: ca El este fiul lui Dumnezeu. Si lumea L-a crezut si au fost oameni care L-au urmat pe drumurile pe care El le strabatea neobosit, facând minuni dar mai ales vindecând boli trupesti si sufletesti.


Evanghelia marturisteste ca, desi provenea dintr-o clasa sociala cu o stare materiala modesta dar cu avantajul educatiei scolii iudaice, acest Om a rasturnat bazele întregii filozofii de pâna atunci iar vocea Sa de fiinta simpla, adesea dispretuita, a depasit glasul tuturor împaratilor lumii. Vorbind, Iisus stia ca se adreseaza oamenilor educati în spiritul acelor vremuri, muncind din greu pentru hrana familiei si putin sau deloc preocupati de filozofia vietii. Dorind sa se faca înteles de catre cei carora le vorbea, Iisus folosea metafore si comparatii cu obiecte si cu situatii din viata lor, din activitatea zilnica, din lumea pe care ei o cunosteau si o întelegeau.


“Pe când umbla pe lânga Marea Galilei, [Iisus] a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, caci erau pescari (IV.18). Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (IV.19). Folosind metafora “pescari de oameni”, Iisus le-a vorbit celor doi frati pe limba lor, într-un registru familiar deoarece ei stiau bine ce înseamna a fi pescar si ce lucru bun este a fi priceput în mânuirea navodului.


Dupa ce a strabatut toata Galileea, Hristos “S-a suit în munte” (V.1) si le-a predicat ucenicilor Sai cele noua Fericiri apoi le-a spus:”Voi sunteti sarea pamântului; daca sarea se va strica cu ce se va sara? De nimic nu mai e buna decât sa fie aruncata afara si calcata în picioare de oameni” (V.13). Prin aceasta formulare metaforica, Iisus le-a prezentat ucenicilor Sai valoarea misiunii pentru care au fost chemati. Sarea a fost dintodeauna un ingredient de mare importanta în hrana trupeasca a oamenilor, fapt pe care ucenicii îl cunosteau si ei foarte bine.


Metafora “sarea pamântului” da amploare însarcinarii pe care trebuiau s-o îndeplineasca, incluzând tot ce este viu si se hraneste cu hrana trupeasca. Explicatia pe care Iisus o da spunând ca “daca sarea se va strica…de nimic nu mai e buna” are darul de a dimensiona valoarea misiunii lor si responsabilitatea ce le revine de a fi o “sare buna” caci astfel “cu ce se va sara pamântul?”, cu ce hrana se va mai mentine trupul viu al pamântului? Remarcam încarcatura de semnificatii a acestei metafore prezentata sub forma de întrebare retorica, având menirea de a-I face pe ucenici sa reflecteze si sa se simta profund responsabili de îndeplinirea misiunii care li se încredinta.


Apoi, Iisus a continuat sa le vorbeasca ucenicilor prezentându-le, metaforic, nivelul evaluat si abstract al misiunii lor:”Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe vârf de munte sa se ascunda (V.14). Nici nu aprind faclia   si o pun sub obroc, ci în sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa” (V.15). Asadar, ucenicii erau chemati sa aduca lumnina credintei, sa arate si sa explice oamenilor rostul lor pe pamânt si sa poarte faclia întelepciunii si a evlaviei astfel încât, prin exemplul personal, lumea “sa vada faptele voastre cele bune’’ (V.16), pentru ca sa le urmeze.


Nota:Cititi articolul complet facand click pe textul de mai jos (Citeste mai departe >>)